Read Time:3 Minute, 55 Second

Unii oameni presupun de multe ori că CBD-ul are proprietăţi care pot crea dependenţă. Citește în continuare și află cum funcţionează dependenţa şi dacă uleiul CBD are potenţial de dependenţă.

 

Înţelegerea dependenţei

Dependenţa este o stare extrem de puternică, care ne schimbă comportamentul, modul în care ne simţim şi felul în care creierul nostru răspunde la anumiţi stimuli. Indiferent de obiectul dependenţei, este tipic ca afecţiunea să se manifeste în trei etape diferite: pofta, pierderea controlului şi utilizarea continuă. Atunci când consumăm un medicament sau participăm la o activitate plăcută, creierul eliberează o neurochimicală puternică, denumită dopamină. Acum, din punct de vedere tehnic, dopamina nu este problema; fără ea, activităţile sănătoase nu ne-ar face plăcere şi, cu atât mai puţin, cele nesănătoase.

Dar, creşterea dopaminei poate fi atât de intensă, încât anulează semnalizarea dintre centrul nostru de plăcere (nucleus accumbens) şi partea logică a creierului nostru (cortexul prefrontal). În loc să ne bucurăm pe moment de o activitate şi să trecem peste, interacţiunea ne determină să căutăm sursa plăcerii în mod repetat. Din păcate, în ultimele stadii ale dependenţei, procesele neurologice tipice sunt suprasolicitate în totalitate şi multe persoane dependente vor continua să utilizeze o anumită substanţă, indiferent de efectele secundare.

 

Cum funcţionează uleiul CBD?

Atunci când consumăm ulei CBD, acesta trece prin sistemul digestiv şi prin ficat. De acolo, este descompus în părţi mai mici şi distribuit în corp, prin fluxul sanguin. În exemplul de mai sus, vei observa că mecanismul dependenţei se bazează pe o ”supraîncărcare” care, în cele din urmă, va determina un comportament adictiv.

CBD-ul diferă de substanţele care provoacă dependenţă, deoarece nu se conectează direct la receptorii care catalizează o eliberare de dopamină şi nu afectează centrul plăcerii. În schimb, CBD-ul are o abordare indirectă, holistică, încurajând producerea de endocanabinoizi benefici şi diverse enzime asociate deci, nu există o supraîncărcare.

 

Poate uleiul CBD să creeze dependenţă?

Într-o analiză efectuată în anul 2018 asupra CBD-ului, ”Organizaţia Mondială a Sănătăţii” (OMS) a constatat că acest canabinoid “nu prezintă efecte care să indice un potenţial de abuz sau dependenţă”, menţionând şi că substanţa chimică este “bine tolerată, având un profil de siguranţă bun” şi că “nu există dovezi care să ateste utilizarea în scop recreaţional”. Se pare că CBD-ul nu este adictiv, ci ajută organismul să atingă o stare de echilibru.

 

Dar uleiul CBD cu spectru complet?

Acum stim că CBD-ul nu influentează în mod direct mecanismele de recompensare din creier, dar poate că te întrebi care sunt implicaţiile unui ulei CBD cu spectru complet. După cum sugerează şi numele, aceste tipuri de uleiuri CBD folosesc un spectru complet de canabinoizi, nu doar CBD. De asemenea, este normal ca extractele cu spectru complet să includă şi terpene şi flavonoide, pentru a valorifica sinergia efectului de anturaj. Dacă uleiurile cu spectru complet sunt de înaltă calitate şi produse la un standard corect (extracţia supercritică cu C02, testarea de către o terţă parte), acestea nu ar trebui să conţină substanţe nocive.

 

Poate uleiul CBD să ajute cazurile de dependență?

Deşi se pare că CBD-ul nu creează dependenţă, acest lucru nu înseamnă că relaţia CBD-ului cu dependenţa este lipsită de relevanţă. Cercetătorii şi-au îndreptat atenţia asupra influenţei pe care o are compusul în cazul simptomelor de sevraj. Studiile care explorează efectul CBD-ului asupra dependenţei sunt încă la început, dar reviste precum ”Epilepsy & Behavior” au publicat deja studii clinice.

Cu toate acestea, aşa cum am subliniat deja, dependenţa este un mecanism incredibil de complex, care implică zeci de factori fiziologici. Fiecare caz de dependenţă este diferit şi poţi deveni dependent de aproape orice. Ca atare, sunt necesare studii mai complexe, desfăşurate pe o perioadă mai lungă de timp, înainte de a putea cuantifica impactul CBD-ului asupra simptomelor de dependenţă sau sevraj.

 

Are uleiul CBD efecte secundare?

Chiar dacă CBD-ul pare a fi bine tolerat de către organism, compusul poate avea totuşi efecte adverse. Deşi niciunul dintre efectele adverse nu este la fel de dăunător precum dependenţa, este important să ştii cum te poate face canabinoidul să te simţi.

Efectele secundare posibile includ:

  • Gură uscată
  • Tensiune arterială scăzută
  • Ameţeală
  • Modificări ale apetitului
  • Diaree
  • Interacţiuni cu unele medicamentele eliberate pe reţetă

 

Este important să subliniem faptul că efectele secundare sunt uşoare şi dispar rapid. Poate că unul dintre singurele dezavantaje ale CBD-ului constă în faptul că nu rămâne în corp mult timp!

Apariţia efectelor adverse variază de la o persoană la alta, dar, deocamdată, pot spune că CBD-ul nu pare să aibă potenţial de abuz. Iar dacă poate sau nu ajuta în cazurile de dependenţă – consider că sunt necesare mai multe studii.

 

Distribuie și tu:

Leave a Comment