Hașișul (hashish) sau hașul (hash) este un concentrat produs prin presarea sau frecarea manuală a glandelor de rășină ale unei plante de canabis. Deși hașișul este popular astăzi, are o istorie lungă și fascinantă. Citiți mai departe pentru a afla mai multe despre istoria hașișului, concentratul original din canabis.
Începuturile timpurii ale utilizării hașului
Istoria utilizării canabisului pentru calitățile sale anestezice poate fi urmărită încă din perioada neolitică, aproximativ 4000 î.Hr. Consumul de haș a început puțin mai târziu în Persia (în principal Iran) și Asia Centrală (în primul rând Afganistan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan). Este probabil că hașișul, ca și canabisul, a parcurs Drumul Mătăsii din Asia de Est până în Orientul Mijlociu. La început, a fost mai probabil folosit ca tămâie decât pentru orice altceva. Tămâia, era destul de valoroasă în vremurile străvechi. Aceste substanțe erau, de asemenea, rășini care fuseseră folosite ca medicament și în ceremoniile religioase de secole.
Charas, sau rășina produsă prin frecarea blândă a plantelor de canabis în creștere, a fost cea mai timpurie formă de hașiș. Dar când agricultura a luat ființă, în jurul anului 9000 î.Hr. în India, au fost dezvoltate site țesute pentru a separa cerealele de plante. Aceleași site au fost folosite pentru a separa rășina de canabis de restul plantei recoltate și uscate, creând primul haș, conform preeminentului savant în haș, Frenchy Cannolli. Charas este încă făcut, mai ales în India, prin frecarea manuală a plantelor vii. Hașul se diferențiază prin faptul că este cernut, manual sau mecanic.
Hașișul în lumea antică
Una dintre cele mai timpurii mențiuni despre haș se află în ”Book of Poisons” (”Cartea Otrăvurilor”) a alchimistului irakian Ibn Wahshiyya, scrisă în secolul al X-lea. Există și texte musulmane din secolul al XI-lea în care liderii religioși și laici au dezbătut utilitatea acesteia. La scurt timp după aceea, o poveste despre consumul de haș a fost inclusă în cartea ”Arabian Nights”. Hașul a fost cunoscut și folosit în ceea ce este acum Iran și în întreaga Peninsula Arabică, deși localnicii par să fi acuzat mongolii și sufiții pentru că au adus această practică în regiune.
Apoi sunt legendele istorice ale ismailiștilor Nizari, cunoscute mai frecvent ca Ordinul Asasinilor sau Asasinii Hashishin. Asasinii, cu fortărețe în Persia și Siria, au fost o sectă religioasă formată la sfârșitul secolului al XI-lea, aproximativ în 1090 d.Hr. Numele „Asasini” este „Hashâshīn” în persană și „asāsīn” în arabă. Există legende că fondatorul grupului, Hassan-e Sabbah (scris și Hasan-i Sabbah), a consumat haș și l-a oferit discipolilor săi pentru a insufla loialitate față de grup. Savanții dezbat validitatea acestor povești, susținând că cuvântul „Hashishin” este de fapt o denumire greșită. Se spune că Hassan-e Sabbah s-a referit la adepții săi ca „asāsīyūn”, ceea ce înseamnă „oameni care sunt credincioși temeliei [credinței]”.
Se crede că secta a fost denumită incorect „Hashishin” în sensul arab, care înseamnă „utilizatori de hașiș”. Se spunea că Asasinii au fost descriși ca mâncători de hașiș și denumiți Hash într-un mod derogatoriu de către sectele rivale, iar aceste descrieri nu s-au bazat pe fapte.
Deși nicio înregistrare arheologică sau scrisă nu oferă dovezi clare cum că Asasinii au consumat haș ca parte a tradițiilor lor, legenda în sine a fost scrisă în jurul anului 1210 d.Hr. de Arnold de Lübeck. Documentația istorică a acestei legende la începutul secolului al XIII-lea leagă regiunea geografică a Persiei cu haș, precum și descrieri ale concentratului de canabis și efectele acestuia.
Între timp, în 1206 d.Hr., Genghis Hanul unise triburile mongole și le mutase din Rusia în Persia și Asia Centrală, luând cu ei canabisul și consumul de haș.
În același secol, Ibn al-Bayṭār, un om de știință născut în provincia actuală Málaga, Spania, a descris o substanță îmbătătoare din Egipt, pe care a numit-o „hașiș”. În secolul următor, în 1378 d.Hr., un anunț public a anunțat că actul de a consuma hașiș a fost interzis de Soudoun Sheikhouni, un emir otoman din Egipt. În edictul său, el a cerut distrugerea tuturor plantelor de canabis și pedepsirea cu închisoare oricărei persoane care folosește hașiș și să li se smulgă dinții.
Utilizarea hașului a continuat să câștige în popularitate în Egipt până la sfârșitul perioadei sale medievale și de-a lungul timpului ca diviziune administrativă a Imperiului Otoman, în ciuda politicilor prohibitive și a pedepselor aspre din partea autorităților.
Odată ajuns în Egipt, răspândirea a continuat. Se spune că triburile berbere din Africa de Nord au introdus hașiș într-unul dintre paradisurile sale moderne, Maroc.
Hașișul în lumea modernă
Consumul de haș a continuat să se extindă, iar metoda principală de consum a trecut de la mâncare la fumat odată cu apariția tutunului în anii 1500. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, schimbările aduse metodelor de producție au ajutat la creșterea producției și a distribuției, pe măsură ce cererea de hașiș a crescut.
În 1798, în timpul ocupației franceze a Egiptului, generalul de brigadă Napoléon Bonaparte a interzis consumul de canabis și haș și a ordonat arderea publică a hașului care intra în țară. El credea că consumul de haș și canabis a dus la tulburări mentale, comportament excesiv de indulgent și a interferat cu gândirea rațională. În ciuda încercărilor lui Bonaparte, propriile sale trupe franceze din Armata de Orient, precum și un grup de oameni de știință, ingineri și artiști de la Comisia pentru Științe și Arte au luat hașișul înapoi în Franța, după ce au servit în Egipt.
”Le Club des Hashischins” – scris și „Club des Hashishins” sau „Club des Hachichins”, care se traduce ”Clubul Mâncătorilor de Hașiș” – format la Paris în 1843, a fost un grup care a ținut întâlniri lunare la Hôtel Pimodan – care în prezent se numește ”Hotel de Lauzun” – să experimenteze și să exploreze efectele hașișului, deoarece membrii clubului erau interesați de posibilitatea ca acesta să le sporească talentul artistic și ingeniozitatea. Câțiva dintre participanți au făcut parte din intelectualitatea pariziană, inclusiv scriitori renumiți (Alexandre Dumas, Théophile Gautier, Victor Hugo, Honoré de Balzac), pictorul Eugène Delacroix și alți membri ai elitei intelectuale a Parisului.
Dr. Jacques-Joseph Moreau, medic psihiatru, a fost un alt membru notabil al clubului care a scris prima publicație a unui medic despre efectele unui medicament asupra sistemului nervos uman. Moreau a vrut să învețe despre tratarea bolilor mintale; a dobândit o mulțime de cunoștințe directe despre haș din auto-experimentare. Cartea sa, intitulată ”Du Hachisch et de L’aliénation Mentale — Études Psychologiques” (Hașiș și Bolile Mintale — Studii Psihologice), a fost publicată în 1845 și a primit o mențiune de onoare distincție de la Academia Franceză de Științe în 1946. Recunoașterea muncii despre hașiș a doctorului Moreau a ajutat la fundamentarea și legitimarea hașului, susținând posibilitățile acestuia ca tratament medical în comunitatea științifică.
Începând cu mijlocul anilor 1950, hipioții din țările occidentale au început să călătorească din Marea Britanie, Franța, Germania și Italia prin Asia Centrală până în India și Thailanda, o călătorie ce a fost numită ”Hippie Trail” sau ”Overland”. O mare atracție a acestei călătorii au fost drogurile ușoare, ieftine și legale care se găseau pe parcursul călătoriei, inclusiv canabis și haș. În anii ’60, producția de haș din Maroc a luat amploare, în mare parte datorită Hippie Trail.
Istoricul hașului este puțin dificil de stabilit cu certitudine. Unele surse spun că cea mai veche cultură continuă de producție de hașiș se găsește în Afganistan, cel mai mare producător de hașiș de top în prezent. Dar producția de haș încă există în India, Nepal și alte zone în care s-a născut hașul. Marocul și Spania contribuie cu siguranță la producția de haș, dar la fel și California și alte părți ale SUA. Pe măsură ce legalizarea canabisului s-a răspândit, la fel s-a răspândit și cultivarea și interesul pentru producția de rășină, inclusiv forma antică populară la mongoli, perși și hippie, hașiș.
Activist social în lupta pentru legalizarea canabisului medicinal în România.
- Sisteme de creștere aeroponice - 27/08/2024
- Înțelegerea canabisului ”alb” - 26/08/2024
- Remedierea problemelor din stadiul vegetativ - 21/08/2024
