Sistemul Endocanabinoid (ECS) a reprezentat o ţintă fiziologică fascinantă în ultimele decenii. Studiile au identificat receptorii asociaţi, liganzii şi enzimele sistemului prin tot corpul – de la sistemul imunitar şi cel nervos, la piele şi oase. Din ce în ce mai multe studii sugerează că ECS joacă un rol fundamental în fiziologia umană; şi anume, în a ajuta alte sisteme să menţină o stare de echilibru sau homeostazie.
Ştiinţa a demonstrat că modularea acestui sistem cu ajutorul fitocanabinoizilor (cum ar fi CBD-ul, THC-ul și alții) este promiţătoare în numeroase contexte. Dar de unde a început totul?
Descoperirea sistemului endocanabinoid
Un lucru interesant îl reprezintă faptul că descoperirea canabinoizilor este anterioară descoperirii ECS-ului. De fapt, aceste molecule au fost instrumente vitale în descoperirea reţelei homeostatice. Se ştie că CBN-ul a fost izolat pentru prima dată la sfârşitul secolului al XIX-lea, urmat de CBD şi THC, la mijlocul secolului al XX-lea, totusi cercetătorii nu au identificat mecanismul celular exact al acestor canabinoizi decât decenii mai târziu.
THC-ul a fost în centrul atenţiei în primii ani de studiu al canabinoizilor, în mare parte datorită efectului său psihoactiv. Nu a durat mult până când cercetătorii au descoperit natura hidrofobă a moleculei – nu se absoarbe bine în apă. Acest lucru i-a condus la ipoteza că THC-ul este atras de grăsimea din organism şi probabil că exercită o acţiune nespecifică în membranele celulare, şi nu direct în locurile specializate de conectare. Deşi această ipoteză avea sens, studiile ulterioare au dat-o peste cap. După efectuarea experimentelor cu analogi sintetici ai THC-ului, cercetătorii au început să expună ideea siturilor de conectare a „canabinoizilor”.
Apoi, în 1988, cercetătorii au identificat primul sit specific de conectare al unui analog al THC-ului, folosind molecule marcate radioactiv. William Devane şi colegii săi din „Departamentul de Farmacologie”, de la „Facultatea de Medicină a Universităţii St. Louis”, au efectuat experimentul pe creierul şobolanilor. Acest studiu a deschis calea pentru studiile efectuate de Lisa Matsuda şi alţii, care au identificat receptorul CB1 în anii ’90. Ei au făcut descoperirea revoluţionară prin clonarea unui ADN „complementar”, care codifică receptorul cuplat la proteina G (CB1).
La scurt timp după, a urmat descoperirea receptorului CB2. Sean Munro şi colegii săi au lansat ipoteza cum că restul canabinoizilor, cei non-psihoactivi, trebuie să îşi producă efectele printr-un alt receptor, neidentificat încă. În 1993, echipa a raportat clonarea receptorului CB2. Cu toate acestea, au observat o lipsă a acestor receptori în creier, descoperindu-i în celulele imunitare. Descoperirea acestor ţinte moleculare este cu siguranţă utilă pentru înţelegerea ECS-ului, dar cum funcţionează acesta? La fel ca sistemul opioid endogen, care utilizează endorfine, ECS-ul are propriul set de molecule de semnalizare – endocanabinoizii.
Lumir Hanus şi alţi colegi cercetători de la „Universitatea Ebraică din Ierusalim” au descoperit primul endocanabinoid în anul 1992. Echipa lucra împreună cu Raphael Mechoulam, omul care a izolat pentru prima oară THC-ul. Ei au folosit spectrometria de masă şi spectroscopia de rezonanţă magnetică nucleară pentru a identifica o moleculă, pe care au numit-o „Anandamidă”, care înseamnă „fericire”. Au descoperit că anandamida funcţionează ca un ligand natural pentru receptorul CB1.
Abia în anul 1995, cercetătorii au descoperit afinitatea de conectare a receptorului canabinoid la o moleculă descoperită anterior. Mechoulam şi echipa sa au descoperit „2-arahidonil glicerol” (2-AG), care se conectează la aceşti receptori, şi l-au confirmat ca fiind al doilea endocanabinoid major. De atunci, au fost descoperiţi şi alţi endocanabinoizi noi, dar interesul farmacologic stă în primii doi identificaţi.
Descoperirea este doar începutul
Descoperirea componentelor majore ale sistemului endocanabinoid a dus la o nouă paradigmă de abordare a fiziologiei umane şi a homeostaziei. Cercetătorii explorează acum modalităţi de a viza ECS-ul pentru a modifica semnalizarea endocanabinoidă în beneficiul omului.
Descoperirea ECS-ului a dat naştere şi la teorii precum deficienţa clinică de endocanabinoizi, ceea ce sugerează că oamenii necesită un „tonus endocanabinoid” adecvat pentru funcţionarea optimă. Deşi este încă devreme, studiile privind ECS-ul şi activatorii săi chimici sunt foarte promiţătoare. Fără îndoială, multe alte descoperiri despre ECS vor apărea în curând.
Activist social în lupta pentru legalizarea canabisului medicinal în România.
- Revoluția îmbrăcămintei din cânepă - 06/12/2024
- Plante și ciuperci care conțin canabinoizi - 02/12/2024
- Tranziția nutrienților de la faza vegetativă la faza de înflorire - 03/11/2024
