Uleiul CBD cu spectru complet conţine mai mult decât doar doi canabinoizi şi chiar mai mult decât canabinoizi, în general. Aceştia folosesc puterea unei game variate de compuşi ai canabisului pentru a crea formule mai eficiente şi mai versatile. Continuă să citeşti pentru a afla mai multe despre acest ulei şi de ce este deseori superior altor forme de extracte de CBD.
Ce este uleiul CBD cu Spectru Complet?
Uleiul CBD cu spectru complet utilizează toate moleculele importante produse de planta de canabis. Aceste formule includ un amestec bogat de canabinoizi, terpene, flavonoide şi chiar urme de minerale şi vitamine.
Canabinoizii -respectiv CBD- sunt compusul principal din uleiurile cu spectru complet. Totuşi, cercetătorii au identificat peste 100 de membri ai aceste clase chimice în compoziţia plantei. Spre deosebire de produsele izolate, spectrul complet încorporează mici cantităţi de canabinoizi „minori”, incluzând:
CBG | CBC | THC | THCV | CBN |
Cercetările continuă să descopere modurile unice şi fascinante în care aceste molecule funcţionează izolate, deşi studiile arată că uleiurile CBD cu spectru complet funcţionează deseori mai bine decât formulele cu un singur compus.
De ce? Oamenii de ştiinţă susţin că respectivii canabinoizi interacţionează între ei pentru a produce rezultate mai eficiente – un fenomen cunoscut ca „efect de anturaj”.
De ce sunt importante terpenele și flavonoidele?
Canabinoizii nu sunt singurele molecule care participă la această simfonie chimică simbiotică. Planta de canabis produce, de asemenea, peste 200 de terpene şi o gamă variată de flavonoide care contribuie la efectele majore ale uleiului CBD cu spectru complet. Unele dintre aceste molecule pot amplifica acţiunea anumitor canabinoizi, în timp ce despre altele se crede că pot exercita efecte complementare.
Terpenele stau la baza parfumului caracteristic al plantelor de canabis, înzestrând unele soiuri cu arome înţepătoare de sol şi pin, iar altora oferindu-le parfumuri dulci şi fructate.
Pe lângă influenţa lor plăcută asupra sistemului olfactiv, terpenele modulează şi efectele canabinoizilor asupra corpului. Deşi majoritatea tulpinilor de canabis conţin niveluri similare de THC sau CBD, fiecare dintre ele produc efecte distincte – iar pentru acest lucru trebuie să le mulţumim terpenelor.
De exemplu, terpena comună „mircen” produce o senzaţie de relaxare, în timp ce „limonenul” exercită calităţi revigorante. Aceste terpene interacţionează cu canabinoizi precum THC-ul şi CBD-ul pentru a le amplifica proprietăţile.
Uleiurile CBD cu spectru complet atrag şi flavonoidele în ecuaţie, adăugând un alt element complementar în complexul efect de anturaj. Flavonoidele constituie o altă clasă largă de molecule prezente în canabis. Lăudate pentru rolul lor nutritiv într-o varietate mare de fructe şi legume, aceste substanţe chimice adaugă o altă crestătură la centura botanică a canabisului.
Acestea includ flavonoide unice canabisului -canaflavina A, B şi C- care apar în secţiunile aeriene ale plantei, precum şi flavonoide găsite în alte părţi în regnul vegetal, inclusiv :
Orientina | Quercitina | Silimarina | Kaempferol |
Poate uleiul CBD cu spectru complet să nu conţină THC?
Majoritatea produselor CBD sunt derivate din cânepă, un tip de canabis industrial cu un conţinut foarte scăzut de THC. De fapt, cânepa europeană trebuie să înregistreze un conţinut de cel puţin 0,2% THC pentru a putea fi folosită la crearea uleiului CBD.
Definiţia conceptului de „spectru complet” se modifică uşor în funcţie de producător. Unele companii se referă la uleiurile CBD cu cantităţi neglijabile de THC ca fiind cu spectru complet, iar cele care nu conţin deloc THC sunt denumite ”cu spectru larg”.
Este uleiul CBD cu spectru complet mai bun?
Uleiul CBD cu spectru complet oferă mai mult. Fiecare picătură conţine o varietate de molecule care interacţionează, pentru a genera un efect mai pronunţat. Nu consumi doar CBD; ci compuşii întregii plante de canabis condensaţi în câteva picături.
Deşi uleiurile cu spectru complet oferă beneficiile efectului de anturaj, unii utilizatori preferă pur şi simplu produsele izolate, precum cristalele CBD. Aceste formule asigură niveluri mai ridicate de CBD, fără celelalte componente naturale.
Avantajele uleiului CBD cu spectru complet
- Uleiul CBD cu spectru complet furnizează ceea ce izolatul CBD nu poate oferi: o gamă largă de molecule care îşi amplifică şi îşi potenţează efectele reciproc.
- Avantajele principale ale acestui tip de extract includ:
- Niveluri ridicate de CBD
- Cantităţi mici din mulţi alţi canabinoizi minori
- Terpene sinergice
- Molecule flavonoide care pot contribui la efectele combinate şi posedă propriile beneficii
- THC zero în unele cazuri (cel puţin, niveluri neglijabile)
Dezavantajele uleiului CBD cu spectru complet
- Unele uleiuri conţin niveluri discutabile de THC
- Unele companii se bazează pe metode de extracţie cu alcool şi folosesc cânepă non-organică
- Sisteme de creștere aeroponice - 27/08/2024
- Înțelegerea canabisului ”alb” - 26/08/2024
- Remedierea problemelor din stadiul vegetativ - 21/08/2024