În primul și în primul rând când facem referire la pH-ul solului trebuie să avem în vedere că acest termen indică nivelurile de aciditate și alcalinitate ale solului. În mod normal pH-ul variază pe scara valorilor între 0 și 14, cel care are valoarea 7 fiind considerat neutru. Numerele situate sub 7 indică aciditatea, iar cele peste 7 indică alcalinitatea.
Când valoarea pH este potrivită, planta absoarbe nutriția optim. Când este prea acidă sau prea alcalină planta nu poate absorbi unele elemente sau le absoarbe în cantități mai reduse și apar deficiențele, adică îngălbenirea frunzelor sau îmbolnăvirea treptată a plantei.
Canabisul spre exemplu necesită pH neutru în jurul valorii de 6,0 – 6,5, astfel încât să poată asimila nutrienți din mediul de cultură.
PH-ul optim:
Pământ – 6 / 6.3 / 6.5
Hidroponic – 5.7 / 6.1 / 6.3
Pentru faza de vegetație este recomandat pH-ul mai scăzut, în jur de 6, iar pe măsură ce planta crește pH-ul să crească și el până la 6.5 pentru sol.
Pentru metoda hidroponică trebuie să oscileze între 5.7 la început și pe măsură ce planta crește, undeva la 6.0 / 6.1 și să urce până la 6.3 la sfârșit, în ultimele 3 săptămâni de înflorire.
PH-ul solului este un element foarte important, necesar a fi cunoscut şi supravegheat deoarece intervine în numeroase mecanisme fizico-chimice şi biologice din sol.
PH-ul se determină fie într-o suspensie de sol în apă, fie într-o suspensie de sol în soluţie de acid clorhidric, acesta din urmă fiind mai mic decât cel din suspensie apoasă cu aproximativ 0,5 unităţi.
Cartarea agrochimică
Studiul agrochimic al terenurilor agricole, denumit şi cartarea agrochimică, constă în ansamblul de lucrări care cuprinde delimitarea unor parcele omogene, recoltarea probelor medii de sol din fiecare parcelă astfel delimitată, efectuarea în laborator a analizelor agrochimice specifice şi reprezentarea în funcţie de acestea, pe hărţi speciale ale suprafeţelor de teren, cu însuşiri agrochimice asemănătoare (cartograme), în vederea aplicării diferenţiate a îngrăşămintelor şi amendamentelor pentru realizarea producţiilor vegetale dorite.
Elemente nutritive din sol
Macroelemente – Azotul (N), Fosforul (P), Potasiul (K), Sulful (S), Magneziul (Mg) şi Calciul (Ca); acestea sunt extrase din sol de plante în cantităţi mai mari.
Microelemente – Clorul (CI), Fierul (Fe), Manganul (Mn), Zincul (Zn), Cuprul (Cu) şi Borul (B).
Azotul este unul dintre elementele fundamentale ale nutriţiei plantelor, cu rol principal în compoziţia substanţelor proteice. Lipsa azotului reduce conţinutul în apă al plantelor. Nutriţia abundentă în azot în lipsa fosforului şi potasiului duce la scăderea rezistenţei la ger a cerealelor şi la încetinirea de coacere a fructelor. Are loc o creştere luxuriantă, frunzele sunt suculente, mai groase, iar plantele devin mai sensibile la boli şi paraziţi.
Fosforul are un rol important în schimbările energetice din celulă, în formarea clorofilei şi în depunerea zahărului în fructe. Fosforul scurtează perioada de vegetaţie a plantelor şi grăbeşte maturarea, stimulează înfrăţirea, măreşte rezistenţa la cădere. Insuficienţa lui determină o oprire a creşterii. Excesul de fosfor poate provoca perturbaţii ale nutriţiei cu zinc.
Potasiul joacă un rol important în fotosinteză şi sinteza clorofilei. Măreşte rezistenţa plantelor la frig, la boli şi dăunători. Are o influenţă hotărâtoare asupra calităţii recoltei (culoarea, aroma, calitatea, etc.).
Calciul – Insuficienţa acestuia micşorează rezistenţa la ger şi secetă. Are un rol important în alcătuirea complexului coloidal argilo-humic.
Magneziul intră în compoziţia clorofilei, fiind antagonist cu calciul.
Sulful – Lipsa acestuia provoacă decolorarea frunzelor sau apariţia coloraţiei autocranice şi întârzie înflorirea.
Activist social în lupta pentru legalizarea canabisului medicinal în România.
- Sisteme de creștere aeroponice - 27/08/2024
- Înțelegerea canabisului ”alb” - 26/08/2024
- Remedierea problemelor din stadiul vegetativ - 21/08/2024
