Read Time:6 Minute, 13 Second

Hidroponia este arta de a crește plantele direct în apă. Cuvântul provine de la cuvintele grecești “hidros” care înseamnă apă, și “ponos” care înseamnă muncă. Acest concept a fost redescoperit în anii ’30 ai secolului trecut la universitatea Berkeley din California, de Dr. Gericke – și spun redescoperit pentru că în realitate această metodă de cultivare a existat încă din cele mai vechi timpuri.

Cu toții am auzit de grădinile suspendate din Babylon, sau de oamenii care trăiau la altitudine în jurul unor lacuri precum Titicaca în Peru sau Inle în Myanmar, și care își cultivau grădinile pe suprafața apei, pe suporturi de paie sau alte materiale.

În culturile hidroponice, ca în acele lacuri de munte, plantele trăiesc deasupra apei cu rădăcinile imersate într-o soluție dinamică de nutrienți.

Anumite plante, precum orezul, nuferii sau plantele carnivore se pot adapta cu ușurință în medii de cultură slab oxigenate, sau chiar stagnante, însă marea majoritate a plantelor au mari dificultăți în a se adapta la lipsa oxigenului la nivelul rădăcinilor. Dacă oxigenul lipsește la nivelul rădăcinilor, planta se asfixiază.

De altfel, majoritatea plantelor de apartament mor din această cauză – sunt udate prea mult. Acest fenomen de asfixie se întâmplă frecvent în “hidrocultură” (care nu trebuie confundată cu hidroponia), care este o metodă de creștere în coșuri de nuiele care stau într-o soluție nutritivă stagnantă.

Așadar, plantele pot crește în apă, dar nu în orice condiții. Apa trebuie să fie “vie”. Trebuie înțeles că, indiferent în ce substrat ar crește o plantă, că e sol, apă sau aer, ea își absoarbe hrana sub formă de ioni dizolvați în oxigen. În apă, dacă nutrienții și oxigenul sunt absorbite de către plantă, ele trebuie înlocuite. Această funcție este realizată de hidroponie – o metodă de cultivare fără sol, care stimulează creșterea plantei prin controlul cantității de apă, săruri minerale și – cel mai important – al cantității de oxigen dizolvată în apă.

Conceptul de bază este foarte simplu. Când rădăcinile sunt suspendate în apa curgătoare, ele pot absorbi nutrienții și oxigenul foarte rapid. Dacă conținutul în oxigen al apei este insuficient, creșterea plantei va încetini. Dar dacă soluția este saturată cu oxigen, creșterea plantei se va accelera. Sarcina cultivatorului este să țină în echilibru această combinație de apă, nutrienți și oxigen, pentru a maximiza producția și a îmbunătăți calitatea.

Pentru rezultate optime, mai trebuie luate în calcul și alți parametrii importanți: temperatura, umiditatea, nivelul de CO2, intensitatea luminoasă, ventilația și moștenirea genetică a plantei. De fapt acestea sunt lucruri de bază pe care le știe orice grădinar conștiincios.

Care sunt avantajele acestei metode?

Hidroponia poate fi folosită de o paletă foarte largă de oameni – iubitorii de plante în general, colecționarii de plante (amatori sau profesioniști), crescătorii în sere, societățile de horticultură, centrele de cercetare, școlile, etc.

Iată un sumar de aplicații și avantaje:

  • Utilizarea optimă a potențialului genetic al plantei
  • Control mai bun al nutriției plantei
  • Îmbunătățire spectaculoasă a recoltei și a masei plantei
  • Scurtare semnificativă a duratei de creștere, și deci a intervalului de producție pentru marea majoritate a speciilor
  • Mult mai eficientă folosirea spațiului
  • Rată de reușită a propagației excelentă

 

Economii uriașe la fertilizatori, dar și – foarte important – la apă, în condițiile în care apa devine pe zi ce trece o resursă din ce în ce mai prețioasă.

Absența totală a erbicidelor și o reducere masivă în folosirea pesticidelor și fungicidelor, majoritatea cultivatorilor hidroponici folosind metode alternative de Integrated Pest Management.

Puterea și vigoarea plantelor germinate hidroponic și apoi transplantate în sol este atât de mare încât deschide enorme perspective comerciale, în special pentru plantele de ghiveci.

Pe tărâmul educațional, la toate nivelele, în toate stagiile, hidroponia este un prilej de uimire pentru copii și adulți deopotrivă. În multe țări s-au introdus laboratoare de hidroponie, și chiar a fost inclusă în programa școlară suplimentară.

Nu în ultimul rând, hidroponia a fost, este și va fi folosită în scopuri de cercetare. Pentru ultimii 50 de ani această metodă a fost folosită în toate centrele mari de cercetare datorită fiabilității, preciziei și spectrului larg de aplicații. Datorita hidroponiei s-au făcut pași uriași în înțelegerea fiziologiei și nutriției plantelor.

Ca toate activitățile, hidroponia poate avea rezultate bune sau rele în funcție de oamenii care o folosesc și de obiectivele lor.

Se poate folosi metoda hidroponică pentru cultura de masă a unor produse de slabă calitate – cum ar fi roșii care nu au gust, sau trandafiri care nu au miros. Aceste rezultate sunt cauzate nu de metoda în sine, ci de încercarea unora de a economisi acolo unde nu este cazul, pentru a scoate profituri mai mari. Hidroponia folosită corect duce la obținerea de alimente cu cel mai înalt conținut nutritiv, pline de gust și de aromă.

Hidroponia poate crește poluarea, dacă folosește vata minerală, sau dacă funcționează în sistem run-to waste. Însă metoda hidroponică poate fi aplicată și ecologic, cu respect pentru mediu, și poate oferi hrană de cea mai bună calitate pentru toată populația planetei, permițând cultivarea oricăror plante chiar și în condițiile cele mai vitrege, în țările cele mai sărace, chiar și acolo unde pământul este sărac iar apa este foarte puțină.

Metode

Astăzi există mai multe variații ale tehnologiei hidroponice pe piață: DWC (deep water culture), NFT (nutrient film technique), Drip Sistems (sisteme de picurare), Ebb&Flow (flux și reflux) sau Aeroponics. Acestea sunt aplicate cu mult succes comercial în țări precum Australia și Canada, și încep să se răspândească în multe țări din sud-estul Asiei, unde se poate observa o creștere a suprafețelor de sere hidroponice folosite pentru a cultiva verdețuri, fructe, plante în ghiveci, flori, etc…

În unele țări din lumea a treia echipe de voluntari îi învață pe localnici cu să-și construiască sisteme hidroponice din deșeuri industriale, care folosesc fertilizatori din gunoiul domestic.

Hidroponia are și alte aplicații, în particular în domeniul grădinăritului outdoor și indoor. În Statele Unite, în ultimii 25 de ani în special, diverși producători au dezvoltat și oferit publicului unități mici pentru grădinăritul hobby, care folosesc tehnologii identice cu cele folosite de cultivatorii comerciali. Aceste sisteme mici sunt concepute pentru publicul larg, și pot fi instalate în balcon, în hol, în bucătărie sau în camera de zi. Există micro-sisteme pentru o singură plantă, care încap chiar și în cele mai mici locuri.

Este adevărat că această tehnologie nu este pentru toată lumea. O greșeală frecventă este aceea de a crede că, dacă plantele au suficientă apă, nu mai trebuie supravegheate. De fapt, prin hidroponie metabolismul plantei este mult accelerat, și de aceea au nevoie de o atenție și o supraveghere sporită. Această tehnologie este concepută nu pentru a economisi timp ci pentru a maximiza rezultate. De aceea este indicată mai ales iubitorilor de plante și colecționarilor, și mai puțin indicată grădinăritului ocazional.

În mod sigur pentru mulți ideea de hidroponie poate apărea de neconceput. Alții o vor privi ca pe un moft. În timp ce alții vor fi intrigati, curioși și interesați să afle mai multe. Voi încerca să vă ofer cât mai multe materiale care să vă ajute să decideți în ce măsură hidroponia este ceva care vi se potrivește și de ce aveți nevoie pentru a vă dezvolta abilitățile în acest domeniu – fie că sunteți un simplu pasionat de plante, sau un profesionist care dorește să cultive în sistem hidroponic.

 


Distribuie și tu:

Leave a Comment