Cânepa sub comunism

Val
Read Time:5 Minute, 48 Second

În mod obișnuit, de-a lungul secolelor, România și-a produs cânepă numai pentru consumul său, exceptând perioada comunistă. Asta deoarece în Europa multe țări aveau suprafețe mari și mai ales state din jurul nostru, conform fostului ministru al agriculturii: “Fostul CSI a fost cel mai mare cultivator de cânepă din lume . Nu numai după ‘45. În general zona asta de Europă a fost o mare cultivatoare de cânepă, sigur, cu anumite zone în care cânepa s-a folosit și ca și drog. Turcia și chiar Polonia producea niște sortimente de cânepă nordică, care are conținut mai mare de THC, dar în restul Europei nu sunt date pentru cultivarea cânepei pentru hașiș. Trebuie știut că în lume au fost politici speciale pentru cânepă, inclusiv în SUA, încă de la fondarea SUA. Inclusiv George Washington are în jurnalele lui referiri la suprafețele cultivate cu cânepă și la atenția pe care o dădea cânepei. Thomas Jeferson la fel. Ea era folosită pentru obținerea de fibre, în special cu destinația «armata». Vă dați seama, ce consumator important era o armată, cu atâtea harnașamente de cai și în plus, la statele care dețineau flote, mai erau pânzele de corăbii care se făceau tot din cânepă. Inclusiv în al doilea război mondial SUA au avut un act dat pentru ce însemna cultura cânepii pentru obținerea anumitor produse, în nici un caz de medicină, ci cele legate de frânghii, de odgoane, de țesături șamd. Marea Britanie a avut o politică specială pentru fibră și țesături din cânepă în perioada Imperiului. Germania sub Hitler, de asemenea a a avut un act dat în favoarea creșterii cultivării de cânepă prin anii ‘35-‘36”.

La noi culturile de cânepă ocupau prin anii 1936-1938 o suprafață de 50.000 de hectare. Suprafețe extinse s-au cultivat și vreme de câțiva ani după război, după care a urmat o cădere bruscă prin anii 60-70, din cauza competiției cu fibrele sintetice, care erau la modă. Își amintește Valeriu Tabără: “Vezi Doamne s-au inventat fibrele sintetice și am scăpat de cultura cânepei, după care în anii ‘70 s-a reluat, după reuniunea din 1972 de la Mangalia. Atunci așa era obișnuința. Partidul făcea o reuniune, Comitetul Central, plus Guvernul cu miniștrii și acolo s-a făcut un program de reabilitare a plantelor textile, în care intrau cânepa, inul și bumbacul, pentru că România a fost și o mare cultivatoare de in, a fost cultivatoare de bumbac, cu 20.000 de hectare. După momentul Mangalia a început reabilitarea cânepii ca plantă de cultură, pentru ca în 1989, să se ajungă undeva la 42.43.000 de hecare de cânepă de fibră și alte vreo 10.000-11.000 de hectare cu cânepă pentru sămânță. În special cânepa a fost pe partea de vest, în câmpia de vest se cultivau aproape 10.000 de hectare, restul erau în Botoșani și în Transilvania”. În marea ei parte, fibra s-a exportat către Rusia, care era principalul partener de comerț cu cânepă, iar produsele secundare mergeau inclusiv spre occident.

România a avut în jur de 35 de topitorii de cânepă, dintre care le menționăm pe cele din Carei, Blaj, Luduș, Mangalia, Fălticeni, Pașcani, Biled, Jimbolia și Roșiorii de Vede. Aceeași soartă au avut-o și cele peste 10 filaturi de cânepă. Una dintre cele mai importante filaturi, cea de la Pașcani, a supraviețuit și după moartea culturilor de cânepă în România, fiind condamnată să importe fibră de cânepă din Ucraina și China pentru a avea materie primă de lucru. La această dată estimările sunt sumbre: “Topitorii dacă mai sunt funcționale sau ar putea fi puse în funcțiune vreo trei, iar filaturi una sau două”.

Numai în județul Timiș au fost peste 9000 de hectare cultivate cu cânepă. În Timiș a fost construită și cea mai mare fabrică de prelucrare a cânepii, la Sânnicolau Mare: “Cum mergeți spre Cenad pe dreapta a fost topitoria de cânepă. În 1997 au vândut fabrica. Nenorocirea este că odată cu privatizarea și lichidarea fabricii și odată au dispărut inclusiv STAS-urile unor produse de mare importanță și de calitate. De pildă din din puzderia rămasă din tulpinile de cânepă, după ce-i strângeai fibra, se obțineau șapte calități de plăci aglomerate gen PAL, din care primele patru calități erau exportate în Anglia. Se foloseau la mobilă, la construcții. Din resturile respective, după o anumit rețetă, la Sânnicolau se făceau aceste plăci aglomerate care plecau în Marea Britanie. Din aceeași mare neglijență, la fabrica din Sânnicolau Mare s-au prăpădit și utilaje de mare importanță de prelucrare, pentru că acolo, dincolo de ce însemna extragerea fibrei, erau și țesătorii de cânepă, de la cele mai fine și până la cele mai grosiere și marea majoritate erau pentru export”.

Ex-ministrul recunoaște însă că tehnologiile acelor ani sufereau de deficiențe și n-ar fi reușit să se încadreze în standardele de mediu din prezent, fără investiții importante: “La cânepă problema mare și cea mai grea este de la recoltare și până la obținerea fibrei, adică faza numită topit. Ea chiar dacă este o plantă ecologică de mare importanță, topitul înseamnă poluare, pentru că rezultă extrem de mulți fenoli din descompunerea ligninei și pectinei. Sigur și acești fenoli ar putea să fie duși spre o anumită zonă de utilizare de produs: extragere, purificare și utilizarea în industria cosmetică, în industria chimică șamd. La fabrica din Sânnicolau Mare erau bazine de decantare, pe care trebuie să vi le imaginați ca niște piscine sau pescării făcute din beton, în care se băgau tulpinile, se lăsau acolo 10 zile pentru topit, după care se scoteau cu macaraua și se puneau la uscat. În momentul în care apa pleca de-acolo, fiindcă nu cred că aveau stație de epurare, pentru că nu erau pretențiile de-așa natură, dacă le-ai fi dat drumul într-un iaz de pește sau chiar într-un râu și ai fi concentrat apele din topitoria de cânepă pe o porțiune mai mică, peștele ar fi murit. Asta era o constatare făcută încă din Evul Mediu. Acolo unde se topea cânepă, peștele nu trăia, din cauza ligninei și a pectinei și sigur, mai erau și alte substanțe. Oricum, trebuie reținut că la Sânnicolau și restul topitoriilor de cânepă construite de comuniști, omul nu adăuga chimicale în apa industrială. Au fost folosiți doar fermenți de îmbunătățire a fermentației apei, dar nu cu element de poluare, ci erau microorganisme din categoria bacteriilor proteolitice, care grăbeau într-o anumită măsută desprinderea fibrelor de pe lemn”.

De asemenea, dificultățile întâmpinate la recoltare au reprezentat la acea vreme o provocare pentru mecanizarea socialistă: “Fibra nu se taie, e greu de tăiat, asta e una din problemele de recoltare. Noi ne-am dus cu mașini de recoltare care au lagărele neprotejate și fibra se învârtea pe lângă ele și până la urmă le rupea lagărul ăla de fier. Au fost situații pe vremea lui Ceaușescu în care nu se rupea fibra, ci lua foc combina, atâta forță are fibra respectivă”.

Val
Ultimele postari ale lui Val (vezi toate)
Distribuie și tu:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Next Post

Cânepa, singura plantă care omoară toate buruienile, înlocuind ierbicidele

E verișoară cu hameiul. Din ea austriecii fac o bere excepțională. BMW și Daimler au făcut experimente pe culturi “made in România” ale acestei plante. Românii făceau plăci de PAL pentru export. Uleiul ei are o compoziție asemănătoare cu a uleiului de somon. Din ea se fac țesături care nu […]

Nu ai dreptul să copiezi conținutul acestei pagini!