Read Time:6 Minute, 13 Second

Descoperirea canabinoizilor ne-a arătat, încetul cu încetul, că planta de canabis este plină de potenţial. Identificarea lor precedă chiar şi descoperirea sistemului endocanabinoid (ECS) şi a fost, de fapt, crucială pentru a ajuta cercetătorii să descopere reţeaua fiziologică.

Cercetătorii au identificat peste 100 de canabinoizi unici. Unele molecule au schimbat faţa ştiinţei canabisului, în timp ce altele rămân relativ enigmatice şi neatinse. Mai jos, vom arunca o privire la descoperirea celor mai cunoscuți canabinoizi şi cine merită lăudat pentru aceste descoperiri inovatoare.

 

Primii pionieri ai cercetării canabinoizilor

Înainte de a fi identificaţi şi izolaţi ca şi canabinoizi individuali, un grup de oameni de ştiinţă au pus bazele esenţiale pentru aceste descoperiri. Cercetătorii au început să obţină extracte de canabis brut la începutul secolului al XIX-lea, care vor evolua în curând în captarea de molecule specifice.

În anul 1840, un cercetător pe numele de Schlesinger a obţinut primul extract activ din florile şi frunzele plantelor de cânepă. La scurt timp după, o altă persoană – DeCourtive, a realizat un extract cu etanol din materiale similare în anul 1848. El a evaporat alcoolul şi a descoperit o răşină închisă la culoare. El a denumit substanţa „canabină”.

Alţi cercetători au luat hotărârea de a testa efectele acestei substanţe. Mai târziu, în secolul 19, oamenii de ştiinţă au pregătit o extracţie cu alcool şi au adăugat o soluţie de var pentru a îndepărta  clorofila. Mai apoi, au filtrat şi au tratat amestecul cu acid sulfuric, urmat de evaporare. Cercetătorii au testat răşina rămasă şi au descoperit că are un pH neutru. După ce au încercat „două treimi dintr-un bob” din substanţă, ei au descris efectele ca fiind puternic „stupefiante”. Oamenii de ştiinţă erau pe urmele unui nou compus, dar nu şi-au putut da seama ce genera aceste efecte. Mulţi susţineau că planta de canabisul adăpostea alcaloizi, susţinând că planta conţine nicotină.

În vânătoarea alcaloizilor, Klein şi colegii au izolat canabinele A, B, C şi D. La scurt timp după, cercetătorii au izolat alcaloizii „canabisativină”, din rădăcinile unui exemplar mexican şi „anhidrocanabisativină”, din rădăcinile şi frunzele unei alte tulpini mexicane sălbatice.

Deşi, atunci când au fost testate pe şoareci, aceste substanţe au generat unele efecte, era clar că alţi compuşi erau responsabili pentru efectele unice ale plantei de canabis. Curând, oamenii de ştiinţă au dat peste o familie unică de substanţe chimice, care stă la baza acestor proprietăţi: canabinoizii.

 

     CBN (1899)

CBN-ul, sau canabinolul, a fost primul canabinoid izolat din planta de canabis. Thomas Wood, W.T. Spivey şi Thomas Easterfield au făcut această descoperire inovatoare în anul 1899. Aceştia au obţinut molecula dintr-un eşantion de charas, o formă de răşină de canabis rulată manual. După ce au realizat un extract de etanol din eşantion, l-au trecut prin distilare fracţională şi au produs un ulei vâscos.

Aceştia au descris rezultatul acestui proces ca fiind „de culoarea chihlimbarului atunci când este într-un strat subţire, dar roşu rubin atunci când reprezintă o masă mai mare”. Au descoperit că substanţa posedă efecte psihoactive, chiar şi în cazul dozelor mici. După efectuarea acetilării, au descoperit CBN-ul.

Cu toate acestea, plantele de canabis nu creează CBN prin procese enzimatice. În schimb, canabinoidul apare ca urmare a degradării THC-ului. Prin urmare, echipa de cercetare lucrase cu mostre vechi de extracte, în care THC-ul era descompus.

 

     CBD (1942)

Chimistul american, Roger Adams, a izolat CBD-ul (canabidiol) din canabis pentru prima oară în anul 1942. A extras renumitul canabinoid din florile de cânepă sălbatică din Minnesota. Adams a efectuat o extracţie cu etanol pentru a crea un „ulei roşu”. Mai apoi, a distilat substanţa sub presiune mică şi a izolat canabidiolul din amestecul de compuşi.

Decenii mai târziu, în 1963, cercetătorii au făcut o altă descoperire importantă cu privire la CBD – structura moleculară a canabinoidului. Raphael Mechoulam, chimist organic şi profesor la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a făcut această descoperire importantă.

 

     CBG (1964)

CBG-ul (canabigerol) provine din acidul canabinoid CBGA, care joacă un rol integral în biosinteza canabinoizilor. Mulţi canabinoizi care provin din reacţii enzimatice îşi încep viaţa ca şi CBGA, acesta fiind un precursor principal. Mai multe enzime acţionează asupra acestui acid canabinoid şi îl transformă în alţi membri ai familiei canabinoizilor.

Raphael Mechoulam şi Gaoni şi-au unit forţele în 1963 pentru a studia canabisului pentru câţiva ani. Această asociere a avut ca rezultat o serie de descoperiri în lumea ştiinţei canabisului . În 1964, perechea a început să cerceteze căile de biosinteză a canabinoizilor din plantă. Au rezolvat curând problema unei legături lipsă: De unde proveneau toţi aceşti canabinoizi? Ei au identificat că CBGA-ul este puntea dintre alte substanţe chimice care se transformă în canabinoizi.

 

     THC (1964)

THC-ul produce majoritatea efectelor psihoactive asociate canabisului. Această moleculă controversată se ataşează de receptorul CB1 al sistemului endocanabinoid pentru a produce aceste rezultate. La scurt timp după descoperirea CBG-ului, Mechoulam şi Gaoni au spart codul şi au identificat şi izolat THC-ul (delta-9-tetrahidrocannabinol).

Duo-ul a sintetizat THC-ul pentru prima dată în anul 1965 şi din nou în anul 1967. În ciuda succesului lor imens, Mechoulam atribuie descoperirile lor ştiinţei canabisului, efectuate mai devreme în acelaşi secol. Deşi, în mod oficial, au izolat THC-ul în anul 1964, alţi oameni de ştiinţă au pus bazele acestei descoperiri.

Atât Roger Adams, cât şi Alex Todd, au reuşit să sintetizeze molecule extrem de apropiate -din punct de vedere structural- THC-ului în anii ‘40. Aceşti cercetători nu au reuşit niciodată să izoleze canabinoidul, dar au folosit canabinoizi precum CBD-ul pentru a crea molecule similare. Mechoulam afirmă că probabil erau foarte limitaţi de literatura şi de tehnicile de care dispuneau la acea vreme.

 

     CBC (1966)

CBC-ul (canabicromen) reprezintă aproximativ 0,3% din extractul din planta de canabis. Cu toate acestea, crescătorii au dezvoltat exemplare cu concentraţii mult mai mari. Fiind un canabinoid non-psihoactiv, cercetătorii au explorat efectele farmacologice ale CBC-ul, descoperind un potenţial intrigant.

În mod interesant, două echipe diferite au identificat CBC-ul în acelaşi an, folosind două metode diferite. Mechoulam şi Gaoni au izolat şi au identificat structura CBC-ului în anul 1966. Începând cu un extract de hexan, cei doi cercetători au efectuat un test de cromatografie şi au identificat CBD-ul, THC-ul, CBN-ul, CBG-ul şi CBC-ul. Canabicromenul a constituit aproximativ 1,5% din extract.

Aceştia au luat fracţiile care conţin CBC şi le-au recromatografiat de două ori înainte de distilare. Folosind acest proces, au izolat CBC-ul şi au reuşit să identifice structura moleculară a canabinoidului. Rapoartele afirmă, de asemenea, şi că o echipă de cercetători germani -Claussen, Von Spulak şi Korte- au reuşit să izoleze CBC-ul în acelaşi an, folosind percolarea benzenică a cânepei.

 

Canabinoizii: Vârful aisbergului

Cele cinci molecule de mai sus alcătuiesc canabinoizii principali regăsiţi în plantele de canabis. Oamenii de ştiinţă au testat destul de mult aceste substanţe chimice. Cu toate acestea, o serie de peste 100 de canabinoizi şi acizi canabinoizi aşteaptă să fie complet elucidaţi de către cercetători. În următoarele decenii se vor înregistra cu siguranţă paşi masivi în domeniul ştiinţei canabisului.

 


Acest website este susținut din vânzarea de eBook-uri personale, publicitate online, colaborări, sponsorizări și din donațiile cititorilor!
Dacă vrei să te implici și tu, mă poți contacta la:
Email: chipervalentin76@gmail.com
Telefon: +40 764 671 711 (L-V: 09:00 – 17:00)
sau la rubrica contact de pe website

 

Distribuie și tu:

Leave a Comment